Mostenirea Marelui URS (S)...

A fost odata ca niciodata o tarisoara tare frumusica ce era comunista.Comunismul fusese adus incalecat pe-o sa pe tancurile sovietice potcovite cu sapte randuri de potcoave, in virtutea faptului ca Imparatul Rosu castigase la intalnirea cu alti imparati ce avuses loc la Jalta jumatate din imparatia Europei.
Imparatul Rosu era un om foarte bun care dorea ca toti supusii sai sa fie egali in fericirea lor.Si intr-adevar, toti locuitorii tarii tare frumusele erau fericiti. Acestia munceau cu drag in fiecare zi , manuiau cu brate vanjoase si dibace strungul sau gauritorul cate 14 ore pe zi, apoi se indreptau cu inimile tresaltand de dragoste la intalnirile de partid. Copiii se duceau voiosi la scoala unde invatau limba rusa. Si pentru ca oamenii il iubeau atat de mult pe imparat, acesta a construit multe statui cu el si cu inteleptii de la care la randu-i a invatat. Troica fondatorilor socialismului marxist, Marx - Engels si Lenin, impreuna cu portretul de proportii gigantice al imparatului, intampinau oamenii in toate orasele tarii, indiferent ca ele erau lipite ori agatate pe cosurile fabricilor, in statiile de tren, in mijlocul campului ori pe zidurile latrinelor publice. Nu trebuia sa uiti niciodata ca ei erau langa tine, de veghe, privindu-te cu ochi binevoitori chiar si in celula lavatorului public unde gandul la ei nu-l parasea pe cetateanul iubitor nici macar cand tragea apa. Singura mahnire a oamenior era ca se mai gaseau "elemente burgheze" care le stinghereau munca la strung si ii facea confuzi, ca taranului "reactionar" refuza sa intre in CAP etc.Pentru ca aceste lucruri sa fie indrepatate, a fost desemnata o cohorta de zane bune care se numea Securitatea si care, atingandu-i pe toti aceia nemultumiti cu bagheta lor fermecata,le induceau fericirea pe data.
Venira apoi alte timpuri, in care tarisoarea cea frumusica avea de acum un imparat numai si numai pentru ea. Pe acesta il iubira si mai mult.Pentru ca le dadea oamenilor sana, unt si salam de soia careia ii facea sa creasca intr-o luna cati altii intr-un an.Ca sa nu mai vorbim ca scapase imparatia de datorii externe, fiind acum mai infloritoare ca oricand. De el ne aduc acum aminte manualele mai vechi la inceputul carora ne intampina portretul lui, numai ca se poate ca niste copii rai sa-i fi facut musteti si cornite intre timp.Tot niste copii rai, l-au legat si l-au impuscat.

Eu sunt copilul libertatii. Nu detin in garderoba memoriei uniforma de soim al patriei, nici basca proletarului, nici camasa patata de sange a revolutionarului. Am intampinat libertatea cu ochii inlacrimati, (asemenea altor prunci de varsta mea) pentru ca"A murit nea Ceaucecu".Plansul acela naiv era poate tristetea inconstienta a "omului nou",care isi pierdea creatorul. La o prima vedere, noua, copiilor libertatii, acele timpuri ni se prefigureaza doar ca franturi de legenda, coborate din amintirile parintilor nostri. Nu am trait tragedia reala a incercarii ideologice de scoatere in afara istoriei a unui intreg popor, de reducere a fiintei unui natiuni la behaitul ridicol al oilor lui Orwell. Cu toate acestea, purtam paradoxal in noi o era ce nu ne apartine, ca un fel de trauma placentara. Mostenirea Imparatului Rosu face parte si din ADN-ul generatiei noastre. Intr-adevar,am capatat ereditar destule , printre care sedentarismul national, confuzia la nivelul identitatii, spiritul corupt, neincrederea in "imparati", si cel mai important, resemnarea. Poate de aceea, Romania noastra tine incontinuu ritmuri de can-can, adica bate pasul pe loc, intr-o eterna stare de tranzitie. Ciudat lucru sa recunosti asta si sa simti inca umbra Marelui Urs la 3 luni de cand ne-am integrat voiosi in Imparatia Europei.