Acum cateva zile am interprins o activitate care unora poate sa le para ciudata dar de care eu una nu pot sa ma dezvat, in special in zile posomorate: bilantul prietenilor.Dispozitivul de calcul pe care il folosesc in aceasta operatiune economica( care uneori da si cu minus, in functie de capriciile mele sau ale lor)este messengerul,cea de-a 8 minune a lumii...tehnologice.
Si tot socotind eu de zor, ma pocneste deodata in bostan o revelatie: un sfert din lista mea este compusa din amici care nu mai salasluiesc de mult in Romanica.Nu mult mi-a trebuit sa pasesc si pragul unei mini-psihoze: tara noastra este evacuata!Incet dar sigur..Pai haideti sa socotim: 15 bucati prieteni din lista emigranti cu acte in regula, vreo 20 cunostinte a caror parinti trimit pachete cu autocarul sau bani prin Western Union(asta a fost invantat numai pentru romani, asa-i?), vreo 10 colegi care-si petrec verile servind cafele italienilor si hamburgeri americanilor( vivat American Travel!), vreo 7 care inca asteapta viza, cateva prietene care isi cauta iubit strain pe hi5 si in fine, vreo 30 de prieteni deziluzionati, asadar predispusi sever la emigrare.Iar asta se intampla doar in microuniversul meu.Ne vindem tara pe mitologicii 10 arginti...Iar tristetea cea mai mare este ca merita!
Nu peste mult timp vom avea o tara populata de vile hidoase in care termopanele izoleaza fonic si termic singuratatea.Din cand cand, in pietele si parcurile oraselor goale,cineva va sta incovoiat pe cate o banca asemenea unui pensionar parasit de toti, cautand amintirea in firul de orz pe care il serveste vrabiei.E chiar ea:Romania insingurata.Curtezana trista care si-a scos copiii la mezat.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
3 comments:
tocmai mi-am pus termopane...si nu mai aud copiii din fata blocului si clopotelul de la liceul de peste drum...ma simt ca-ntr-o metropola...dar ma uit pe geam si imi revin.E doar Romania... dupa cum bine zici...
Si eu figurez pe listele de chat ale prietenilor ca "plecat pe alte meleaguri". Uneori, cand sunt departe de locurile pe unde mi-am trait copilaria si adolescenta, ma cuprinde dorul de Romania asa cum mi-o amintesc: un bulevard cu castani, munti, mare, manastiri vechi, sate cu oameni frumosi. Dar se intampla si inevitabilul si, manat de dor, ma sui in avion si dau nas cu realitatea: pe bulevardul cu castani se intrec masinile "fitzoase" ale odraslelor de politicieni, la munte si la mare nu ai loc de gunoaie si de turisti de ocazie, la manastiri lumea se buluceste cu zgomot pentru ca e "trendy", iar la sate domnesc manelele. Peste toate, nepasarea unei clase politice care fura ca-n codru. In toate aceste vizite ma simt neputincios si calcat in picioare asa cum m-am simtit cand un inspector scolar mi-a pretins bani pentru un post amarat de profesor desi terminasem facultatea cu o medie mare. Raman in casa pe durata vizitelor, las Romania de afara sa isi vada de viata ei, imi amintesc de trecut, de cei dragi, de prietenii de odinioara. Plec de la Otopeni cu dorul de Romania neostoit, ma intorc la noua mea casa care, fara termopane dar cu pomi si verdeata in gradina, imi da iluzia unei Romanii pe care stiu ca nu o voi mai gasi nicaieri.
Post a Comment